• feriok

Pot să-mi vând oricând afacerea. Doar să vreau...




Foarte mulți întreprinzători sunt convinși că își pot vinde oricând afacere, dacă vor.


Și cum să nu aibă o astfel de convingere când unii dintre ei, cu afaceri cel puțin medii pentru România, sunt contactați periodic de diferite persoane cu propuneri de preluare a afacerii lor.


Recunosc, acum 3 ani am făcut și eu asta cu 2 firme din România. Un director de dezvoltare de la o firmă indiană m-a contactat pe LinkedIn să-i găsesc firme dintr-un anumit domeniu pentru a intra prin ele pe piața românească, asigurându-le astfel prezența pe piața europeană. Așa că am contactat 2 firme ale căror produse le-am găsit într-un lanț de comerț modern. Recunosc, de multe ori mi-a fost dat să văd un comportament semeț, mândru, ca și cum interlocutorul meu ar fi călare și eu pe jos. La fel de multe ori am văzut și inversul, atunci când lucrurile se schimbă. Îți poți da seama multe din limbajul, postura și ideile unui întreprinzător. Îi poți astfel diferenția pe întreprinzătorii maturi ce poate sunt la a 5-a afacere mare de alții ce încă nu au avut un eșec major.


Cel cu firma mai mare mi-a spus dacă nu-l cunosc pe un anumit domn Laci și dacă nu vin cumva din partea lui. Deoarece acest Laci insistă de mai multe luni sunându-l din partea unei persoane din Ungaria, ce e interesată să-i cumpere afacerea.


E o primă mare greșeală să crezi că dacă cineva îți arată interes în legătură cu afacerea ta asta înseamnă neapărat că o va cumpăra. Sau că e într-atât de interesat să o cumpere. E ca și cum ai crede că întâlnirea dintre doi necunoscuți se va finaliza imediat printr-o căsătorie. La fel, șansele ca o firmă mare să apară din neant și să-ți plătească o sumă mare pentru afacerea ta sunt extrem de mici. Doar știi... lucrurile bune necesită timp. E doar o simplă invitație la o discuție, o verificare a interesului întreprinzătorului de a-și vinde afacerea. De cele mai multe ori aceste firme nu doresc altceva decât o evaluare a posibilităților lor de achiziție - pentru a ști din ce ar putea alege în situația în care ar dori să preia una, la un moment dat. E o activitate de rutină a departamentelor lor de dezvoltare. (Dacă intențiile lor nu sunt tocmai curate poți citi urmările într-un articol mai vechi, aici.) Așa că, indiferent de orice sumă ce a fost eventual avansată de către „cumpărători” Finalul, adică încheierea vânzării, este extrem de departe.


De cele mai multe ori Finalul Fericit - dacă va fi - va consta în încheierea unui parteneriat

comercial sau de altă natură între cele 2 firme. Pe asta am putea-o numi faza de curtare a afacerii românești. La fel ca la orice curtare, această fază ar putea dura o vreme. Uneori ani de zile.


A doua greșeală este cea de care am amintit deja: că-ți poți vinde oricând afacerea, doar să vrei tu. Chiar și în situația cea mai puțin favorabilă pentru tine - adică dacă ai dori sau ai fi nevoit să o lichidezi - tot ar dura mai multe luni. Nu știu niciun întreprinzător ce nu ar vrea să iasă cel puțin onorabil din afacerea sa. Finalul Fericit nu e o întâmplare, o conjunctură. Acest lucru înseamnă un proces de durată, de analiză a situației, de planificare a viitoarelor acțiuni și de execuție a lor. În plus, aceste planuri se schimbă mereu. De aceea e foarte important să alegi să lucrezi cu cineva ce știe ce urmează, în care ai încredere și cu care îți face plăcere să discuți. Din câte știu, nu sunt prea multe astfel de persoane în România, așa că ... Hai să spunem lucrurilor pe nume: ai nevoie de cineva ce să știe să îți facă o strategie de exit, de cineva ce să știe să-ți pregătească afacerea pentru vânzare în funcție de strategia aleasă și de cineva care să știe pe urmă să facă vânzarea afacerii. Ar putea fi o singură persoană care să știe toate acestea sau trei, câte una pentru fiecare fază. Ține cont și de faptul că mai trebuie să aibă și timpul necesar la dispoziție pentru a lucra (și) cu tine. Dintr-o dată se cam complică situația...


Uite, săptămâna aceasta mi-am vândut apartamentul în care stăteam în studenție. L-am avut dat în chirie până acum, dar „mi s-a cam acrit”: pretențiile tot mai mari (chiar exagerate uneori), bani tot mai puțini și nevoia mea de a-mi simplifica existența. Dar am jucat la două capete: ori îl voi da în continuare în chirie, sperând să găsesc un chiriaș cât de cât OK sau să îl vând. Simplu: 2 anunțuri pe 2 categorii diferite. În 3 zile am găsit 3 cumpărători foarte interesați. Am hotărât să-l vând unuia din ei. Între timp mă sunau pentru închiriere și le spuneam că deja l-am vândut. Trei dintre cei ce vroiau să-l închirieze păreau să-și dorească asta foarte mult, dar că au ajuns deja prea târziu. Unul din ei mi-a spus că în afară de soție și copii pot să-i cer orice. (Personal, aveam anumite dubii că soția și copiii lui erau chiar atât de importanți pentru el dacă, fără ca cineva să-i ceară, pomenește de ei în astfel de împrejurări. Dar asta este o altă poveste) Chiar și mie mi se părea foarte ciudat cum dintr-o dată, după ce nu mai vreau să-l închiriez, apare o cerere serioasă atât de mare.


Doar că seara planurile s-au schimbat. Ca în (aproape) orice căsătorie, am spus „- Da, draga mea!” la dorința soției mele de a nu-l vinde încă. Ea dorea să-l închiriez în continuare câțiva ani pentru ca unul dintre copiii noștri să-și poată începe viața de adult la fel cum am putut să o facem și noi la vremea respectivă. A doua zi dimineață i-am contacta telefonic pe cei 3 super-interesați de a-mi închiria apartamentul în după-amiaza zilei precedente. Erau cu totul alte persoane – aproape opuse celor ce au fost cu doar câteva ore înainte.


Dacă astfel se întâmplă la închirierea unui simplu apartament, ce crezi că se va întâmpla atunci când, în sfârșit, vei spune „Da!” unuia sau mai multora din cei ce-ți pețesc afacerea?


16 Octavian Paler Street, Sanmartin, Romania 417495      ferilorincz@INCz.eu   |   0040-745-006-277

  • INCz Facebook
  • INCz LinkedIn

Informații

Termeni și condiții

Politica cookie-uri

Protecția datelor cu caracter personal

© 2025 The Time To Sell